Manualul Meneaufile

Meneaufile este un manager de fișiere cu două panouri: se lucrează dintr-un dosar în altul, ambele la vedere, de la tastatură la fel de bine ca și cu mouse-ul.

Ce aduce

Se rezumă într-o frază: ce nu este fișier se parcurge ca un dosar. Un server FTP, o arhivă, un seif de parole, o bază de date, lista proceselor, istoricul unui depozit Git: toate se deschid într-un panou, cu aceleași taste, aceeași selecție, aceeași cale de navigare. Nu e nimic nou de învățat pentru fiecare sursă.

Ce nu este: un client RDP, un client SSH, un navigator, un editor. Aceste unelte sunt ale sistemului; Meneaufile le are la îndemână, ordonate, și știe care răspunde înainte de a face clic.

Gesturile de zi cu zi

De unde să începeți

• Panourile — deplasarea, aranjamentele, calea de navigare.
• Copiere, mutare, ștergere — și ce se poate anula.
• Coada de așteptare — fiecare acțiune lungă își așteaptă acolo rândul și se urmărește acolo.
• Scurtăturile — lista completă.
• Modulele — cele douăsprezece surse care se deschid ca niște dosare.

Platformele

Windows, Linux și Android. Ce nu are sens pe o platformă nu apare pe ea: modulul SAF există doar pe Android, vecinătatea de rețea doar sub Windows, serviciile doar acolo unde platforma le are.

Panourile

Unsprezece aranjamente, de la unu la nouă panouri: un singur panou, două alăturate sau unul peste altul, trei, patru, cinci, șase, nouă.

Aranjamentele

Tastele lor urmează ordinea listei — Alt+1 la Alt+9, apoi Alt+0 și Alt+. — și nu numărul de panouri: al patrulea aranjament are trei.

Fiecare panou poartă numărul său în josul listei: acolo te gândești la aranjament, iar un clic dreapta pe el le arată pe toate, cu tasta lor.

Între două panouri, montantul: bara subțire care le desparte, ca aceea care împarte o fereastră — în franceză „meneau”, de unde numele Meneaufile. Se trage pentru a regla lățimile; fiecare dispunere le reține pe ale sale, iar clicul dreapta pe un montant readuce părți egale.

Tab trece la panoul următor. Panoul ACTIV poartă un chenar: el este cel vizat de taste și el servește drept sursă pentru o copiere. Ctrl+U schimbă între ele dosarele a două panouri.

Deplasarea

• Enter sau dublu clicul intră într-un dosar sau deschide un fișier; caracterele aldine din meniul contextual spun mereu ce va face dublu clicul.
• Backspace urcă un nivel; Alt+← și Alt+→ refac drumul parcurs.
• Calea de navigare, sus, duce la orice nivel cu un clic — iar clicul ei dreapta deschide același meniu ca lista.
• Tastarea de litere sare la primul rând care începe astfel.
• Clicul dreapta pe una dintre cele două săgeți deschide dosarele vizitate — cele ale panoului, și nu cele de alături. Această listă supraviețuiește închiderii aplicației, în timp ce săgețile în sine pornesc de la zero la fiecare lansare: la redeschidere se caută unde se lucra. Săgețile stinse răspund totuși.
• F5 recitește dosarul. Pe o listă de mașini, resondează: ce se vine să se caute acolo este cine răspunde ACUM.

Fiecare panou reține ultimul dosar vizitat PE UNITATE: clicul pe butonul unui disc revine direct acolo, iar rădăcina lui rămâne la un clic dreapta distanță.

Consola

În dreapta câmpului de comandă, fereastra de consolă deschide un terminal în dosarul panoului. Pe un server SFTP — sau pe o fișă SSH care se răsfoiește —, deschide o sesiune SSH pe server, plasată în dosarul afișat.

Clicul dreapta pe ea arată terminalele calculatorului: cmd, PowerShell, Windows Terminal, Git Bash sau WSL sub Windows, cele ale mediului desktop sub Linux. Cel ales se deschide imediat, iar de acum înainte clicul îl va deschide pe el.

Ce spune partea de jos a listei

Numărul de rânduri cât timp nimic nu este ales, dimensiunea selecției de îndată ce există una și spațiul liber al volumului afișat. În timpul unei căutări sau al unei măsurători, acolo parcurgerea spune unde a ajuns.

Cursorul și selecția

Cursorul este chenarul; selecția este ce este colorat. Cele două sunt distincte: puteți plimba cursorul fără a pierde nimic din ce este ales.

Alegere

Și lasoul cu mouse-ul, cu Ctrl sau Shift la clic, ca peste tot.

Măsurare

Spațiu măsoară un dosar — dimensiunea lui se scrie în coloana sa — fără a-l selecta. Este gestul pe care îl repetați coborând într-o arborescență pentru a afla ce ocupă loc; spațiul ocupat îl face dintr-odată, și în imagine.

Ce este ascuns

Ctrl+H arată sau ascunde fișierele ascunse. Setarea este pe panou și se reține de la o sesiune la alta.

Copiere, mutare, ștergere

Gesturile pleacă din panoul activ SPRE celălalt, ca în toate exploratoarele cu două panouri. Când sunt deschise mai mult de două panouri, Meneaufile întreabă care este ținta.

Copiere și mutare

F6 copiază, Ctrl+F6 mută. Un rezumat spune ce merge unde înainte de a începe, iar o casetă de progres urmărește lucrarea — o puteți opri. Un al doilea gest în acest timp nu este refuzat: se alătură cozii de așteptare și pleacă la rândul lui.

În fața unui fișier deja existent, întrebarea se pune o dată, iar răspunsul poate fi valabil pentru cele ce urmează: înlocuiește, înlocuiește doar dacă ținta este mai veche, treci peste sau redenumește automat. „Mai veche” este modul obișnuit de a reîmprospăta un dosar fără a suprascrie o lucrare mai recentă; fără dată de ambele părți, ținta se păstrează, pentru că este alegerea care nu pierde nimic.

Scoaterea cheii la sfârșit

Când destinația este un suport amovibil — o cheie USB, un card —, rezumatul poartă o căsuță: scoate suportul după ce copia a fost așezată. Apare doar acolo, pentru că întrebarea nu se pune decât acolo, iar starea ei se reține de la o copiere la alta.

O copiere terminată nu este o copie așezată: sistemul păstrează pagini în așteptare, iar scoaterea cheii în acel moment pierde ce mai era pe drum. Scoaterea le golește și demontează volumul — ea este cea care spune că se poate deconecta. Un fișier încă deschis o face să fie refuzată, iar Meneaufile o spune, în loc să lase să se creadă altfel. Acolo unde sistemul permite: Android nu lasă o aplicație să demonteze un volum, iar căsuța nu apare acolo.

Redenumire

F2 redenumește pe rând — numele se citește printre vecinii săi, ceea ce este exact ce se urmărește pentru a-l alege.

Ctrl+M redenumește un întreg lot cu o singură mască, cu o previzualizare a ceea ce va deveni fiecare nume înainte de validare.

Creare

Insert creează un fișier, Shift+Insert un dosar. Într-un modul, aceeași tastă creează ce conține modulul: o conexiune, o mașină, o fișă de parolă.

Ștergere

Del trimite în coșul de gunoi; Shift+Del șterge definitiv și o spune înainte. Pe un server sau într-o bază de date nu există coș de gunoi: ștergerea este acolo mereu definitivă, iar caseta o reamintește.

Anulare

Ctrl+Z anulează o redenumire sau un lot trimis în coșul de gunoi. O ștergere definitivă nu se anulează — de aceea se confirmă.

Când lipsesc drepturile

Un refuz de drepturi nu este un sfârșit. Când o ștergere sau o redenumire eșuează din lipsă de drepturi, Meneaufile propune să reîncerce cu drepturi de administrator. Sistemul afișează atunci fereastra sa de consimțământ, pe care sunteți liber să o refuzați — iar o ștergere cu drepturi ridicate nu trece prin coșul de gunoi. Ambele sunt spuse înainte.

Jurnalul

Ce a atins fișierele este reținut: ce a plecat unde, sub ce nume și ce a eșuat. Se citește fără a părăsi aplicația.

Coada de așteptare

Fiecare acțiune lungă — copiere, mutare, ștergere, arhivare, extragere, sincronizare, exportul unei baze de date — se pune într-o coadă: doar una rulează pe rând, următoarele își așteaptă rândul. O setare le pornește pe toate deodată. Puteți continua să lucrați între timp.

O sarcină pe rând, sau toate deodată

Implicit, coada execută sarcinile în ordinea sosirii, una singură pe rând. Două sarcini care împart același suport avansează fiecare mai încet decât una singură, iar raportul se citește în ordine: se știe ce s-a făcut și când.

Toate deodată se cere în setări, secțiunea „Unelte”. Fiecare sarcină pornește atunci de îndată ce sosește, fără a le aștepta pe celelalte. Este ce vă doriți când nu se dispută nimic — o trimitere către un server în timp ce dezarhivați, două transferuri pe două suporturi diferite. Setarea este valabilă pentru ce urmează: schimbarea ei în timp ce o sarcină rulează nu oprește nimic.

Lansarea unui gest în timp ce o sarcină rulează nu este niciodată refuzată: o miniatură zboară spre butonul cozii, în partea de sus a ferestrei. Gestul a fost preluat, își așteaptă rândul și acolo se urmărește.

Butonul cozii

În bara de titlu, există doar cât timp este de lucru; când nu mai e nimic de citit, dispare. Poartă progresul sarcinii curente — un inel, care se rotește în gol cât timp nimic nu a avansat încă — și, într-o insignă, numărul sarcinilor rămase. Un clic deschide lista.

Un rând pentru fiecare acțiune: ce face, unde a ajuns — „În curs” și timpul scurs, „În așteptare”, „În pauză”, „Terminat în 12 s — 11/09 la 14:02” — și gesturile sale, care acționează fără a închide lista:

• Pauză și Reia, pe sarcina curentă.
• Anulează: o sarcină care aștepta pleacă fără să fi început. Dacă lucrul nu redă controlul — o întrebare rămasă fără răspuns, un apel blocat —, o a doua cerere are câștig de cauză și rândul se închide.
• Mutarea mai sus sau mai jos în coadă, pentru cele care așteaptă: sarcina curentă a scris deja, mutarea ei mai jos nu ar desface nimic.
• Forțează: pornește acum, fără a-și aștepta rândul. O sarcină mică din spatele unui transfer de o oră nu are niciun motiv să aștepte; iese din coadă și rulează alături, ordinea celorlalte nu se schimbă.
• Elimină din listă, una câte una, sau Elimină acțiunile terminate dintr-odată. O sarcină încheiată nu dispare de la sine: durata și rezultatul ei sunt tocmai ce vine cineva să citească revenind la coadă.

Caseta de progres

Prima sarcină își deschide caseta: fișierul curent, progresul, timpul scurs, viteza, ce a mai rămas. Pauză o suspendă, În fundal o retrage în butonul cozii — miniatura zboară acolo —, Anulează o oprește. O sarcină care și-a așteptat rândul nu își face să apară caseta când îi vine rândul: lucrați în altă parte în acest timp. Coada o readuce singură când sarcina are de pus o întrebare — un fișier deja existent nu se înlocuiește fără răspuns.

Aceeași cerere de două ori

O ștergere plecată în coadă fără să arate nimic și tasta apăsată de trei ori: a doua cerere nu face o a doua sarcină. Meneaufile spune asta — „Sarcină deja în așteptare” — în loc să facă totul de două ori, mai ales pentru ce distruge.

Ce nu își ia rândul

O comparație de dosare doar citește: nu ia rândul unei copieri și rulează alături. Trimisă în fundal, apare totuși în listă — fără asta, rezultatul ei apărea după minute și se credea într-o blocare.

Închiderea în timp ce o sarcină rulează

Fereastra întreabă înainte: „Există sarcini în curs”. Închiderea le întrerupe, iar ce scriau rămâne pe jumătate scris. Coada nu se reia la pornirea următoare, și este intenționat: reluarea unei copieri întrerupte în mijlocul unui fișier cere să se știe unde ajunsese — ceea ce discul nu spune —, iar reluarea unei ștergeri ar distruge ce tocmai ați restaurat, poate. În schimb, fiecare sarcină își lasă rândul în jurnal, cu rezultatul ei: a doua zi se întreabă ce s-a întâmplat.

Coloanele

Se trage marginea unui antet pentru a schimba o lățime, iar coloanele se aranjează în „Alege coloanele”. Un clic pe antet sortează; al doilea inversează.

Ce face sortarea cu dosarele

Dosarele se grupează la început și rămân între ele în ordine alfabetică crescătoare — oricare ar fi coloana și oricare ar fi sensul. Dimensiunea lor este necunoscută cât timp nu a fost calculată, iar data lor spune puțin, în timp ce numele este cel după care sunt căutate.

Setarea „Dosarele urmează sortarea” (Setări → Listarea fișierelor) le face să asculte de coloană ca pe fișiere: este ce se dorește după ce s-a făcut clic pe Dată tocmai pentru a vedea în față dosarele recente.

O fișă nu este un dosar, chiar dacă se deschide ca unul. În listele din NET, din DB și din MAIL, o conexiune se parcurge ca un dosar — calea ei este cea, cât se poate de reală, a dosarului său de pornire de pe server —, dar se sortează împreună cu fișierele: este o țintă, nu un mod de organizare. Doar dosarele de clasare, cele pe care vi le-ați făcut pentru a vă ordona fișele, rămân în frunte.

Ordinea lor

Clicul dreapta pe un antet deschide Alege coloanele: fiecare rând se bifează pentru a apărea sau a dispărea și se trage pentru a-și schimba rangul. Tot rândul se apucă — nu există un mâner de ochit.

Coloana numelui rămâne în frunte: ea poartă pictograma și selecția.

Cu excepția unui tabel: acolo coloanele vin din interogare, iar ordinea lor este cea din SELECT. Aranjarea lor manuală ar produce o setare pe care interogarea următoare ar șterge-o. Listele fixe ale unei baze de date — conexiunile, tabelele — se aranjează ca oriunde altundeva.

O setare care poate fi valabilă doar pentru acest dosar

Un dosar cu fotografii nu are nevoie de aceleași coloane ca un dosar de cod. Caseta întreabă când închideți setarea: doar pentru ACEST dosar, pentru toate listele care au aceleași coloane sau pentru toate dosarele.

Fiecare sursă le are pe ale ei

Un server arată adresa și protocolul, o mașină starea ei, un tabel câmpurile lui, un proces memoria sa, un serviciu tipul său de pornire. Sursa este cea care le declară, iar lista se adaptează fără să știe nimic despre ele.

Într-o bază de date, F12 comută între datele unui tabel și structura lui: două seturi de coloane pentru același rând al listei.

Dimensiunea textului

Setarea Dimensiunea textului din liste schimbă densitatea: rândurile și pictogramele urmează. Este setarea de atins pe un ecran cu rezoluție foarte mare, înaintea oricăreia altele.

Meniul contextual

Un singur meniu, oriunde faceți clic: pe un rând, pe calea de navigare, pe [..], în spațiul gol al listei. Două meniuri care seamănă fără a fi identice obligă să citiți pentru a ști pe care îl aveți; acesta se ține minte.

Trei „Copiază” și ce le deosebește

Cuvântul servește trei gesturi care nu trimit în același loc. Meniul adaugă deci destinația după un „›”, în loc să lungească etichetele:

Vizualizarea de destinație se vede la fiecare acțiune care scrie în altă parte — Copiază, Mută, Arhivează, Fă o copie de siguranță, Sincronizează: cu două vizualizări, „› Panoul 2”; cu trei sau patru, „› Panouri”, pentru că întrebarea apare în momentul acțiunii, iar numirea dinainte a unei vizualizări ar anunța ceva ce încă nu se știe.

„Decupează” (Ctrl+X) însoțește copierea, iar „Lipește” (Ctrl+V) apare doar dacă clipboardul conține fișiere — o intrare care nu poate decât să răspundă „Clipboardul nu conține niciun fișier” te învață să nu mai faci clic pe ea.

O linie le separă pe cele două: deasupra fișierele înseși, octeți pe care îi lipiți înapoi într-un dosar; dedesubt textul lor, caractere pe care le lipiți într-o frază. „›” spune unde trimite fiecare, linia spune că sunt două lucruri diferite.

Lipirea umple dosarul desemnat, fără a intra în el: clic dreapta pe un dosar, „Lipește”, și se află înăuntru. Pe un fișier nu e nimic de umplut — dosarul afișat este cel care primește, ca la Ctrl+V.

Ce nu figurează în el

Ce nu se aplică: un rând de bază de date nu se arhivează, un proces nu se redenumește. O intrare absentă spune același lucru ca un refuz, dar mai devreme.

Culorile

Fără o etichetă de recitit, culoarea este cea care permite să ochiți din prima.

Variantele

• Ctrl+clic dreapta deschide meniul Windows, cel al Explorer, fără a trece prin al nostru.
• Shift ținută apăsată face să apară intrările tehnice — „Rulează ca administrator” —, ca în Explorer.

Bara de butoane

Deasupra fiecărei liste, trei grupuri de butoane, de la stânga la dreapta: unitățile, modulele, accesele rapide.

Unitățile

Butonul lor poartă o diagramă circulară a spațiului ocupat; trecerea cursorului dă cifrele și le recitește în acel moment. Clicul dreapta duce la rădăcină, la ultimul dosar vizitat pe acea unitate, la celălalt panou — și conține „Proprietăți”, cele ale sistemului.

O unitate care nu mai răspunde devine roșie: este o stare de corectat, nu o natură a unității.

Modulele

Un buton pentru fiecare sursă, cu sigla și nuanța ei. Vedeți Modulele.

Accesele rapide

Dosarele personale — desktop, documente, imagini, descărcări — și favoritele pe care vi le-ați făcut. Fiecare își păstrează nuanța, aceeași ca în listă.

Mânerele

Între grupuri sunt mânere: le trageți pentru a descoperi butoanele unul câte unul, le împingeți pentru a le plia în spatele pictogramei lor. Ce este pliat rămâne accesibil — pictograma grupului deschide un sertar care le listează, cu „Modifică…” la capăt pentru a regla ordinea și ce se arată.

Bara de titlu

• Racheta poartă scurtăturile de lansare: primele au butonul lor, următoarele așteaptă în spatele ei. Ctrl+1 la Ctrl+9 le lansează. Se aruncă acolo un program pentru a adăuga unul.
• Câmpul de căutare — vedeți Căutarea.
• Coada de așteptare apare doar când o sarcină rulează sau așteaptă: un inel de progres, numărul de sarcini într-o insignă și lista sarcinilor la clic — vedeți Coada de așteptare.
• Lacătul spune dacă seiful de parole este deschis și îl schimbă printr-un clic — închis, cere parola; deschis, se închide. Inelul său se umple spre închiderea automată, iar trecerea cursorului spune timpul rămas.
• Roata dințată deschide setările.
• Balonul deschide clientul dumneavoastră de e-mail pentru o părere pe care ne-o trimiteți, cu versiunea și platforma deja scrise.
• Semnul întrebării arată scurtăturile la trecerea cursorului și deschide acest manual la clic.

Căutați

Câmpul din bara de titlu caută în dosarul afișat și în subdosarele lui. Butonul din dreapta lui deschide opțiunile — acolo căutarea devine precisă.

Două câmpuri, un singur text

Căutarea se scrie în două locuri, și este același text: cel din bara de titlu și o bară în josul listei panoului, chiar deasupra numărului lui. Ce tastați într-unul apare în celălalt, cursorul inclus — nu este o copie, este același câmp arătat de două ori.

De ce cel de jos. Câmpul din bara de titlu este unic și servește panoul activ: în fața unei liste de rezultate, se citește ce se caută la celălalt capăt al ferestrei și nimic nu spune care dintre cele două panouri îl poartă. Bara de jos se află în panoul care caută.

Ctrl+F o deschide și pune cursorul în ea, oriunde v-ați afla — inclusiv dintr-un alt câmp, ceea ce este tocmai de unde se vine: se tastează o cale, apoi se caută în ea. Se deschide și singură de îndată ce rulează o căutare, iar crucea ei o părăsește dintr-un gest — este ieșirea cu mouse-ul, acolo unde Esc cere ca tastatura să fie în câmp.

Opțiunile de căutare

Fiecare opțiune reținută se afișează într-o insignă sub câmp; o eliminați cu un clic pe crucea ei. „Golește tot” le elimină pe toate.

În timpul căutării

Partea de jos a listei numește dosarul în curs de parcurgere — un disc întreg durează zeci de secunde — iar ce a fost deja găsit se afișează pe măsură ce apare.

Oprire, golire, revenire

• Oprește căutarea oprește parcurgerea și păstrează ce s-a găsit: lista rămâne acolo, lucrați direct în ea.
• Crucea câmpului golește căutarea: panoul revine la dosarul pe care îl arăta.
• Esc părăsește câmpul; aceeași cruce, sau „Resetează filtrul”, redă lista întreagă.
• Ultimele căutări sunt propuse când reveniți în câmp.
• Câmpul Conținut își păstrează ultimele zece texte, sub butonul de istoric: un mesaj de eroare se caută dintr-un dosar în altul fără a-l retasta.

În ce nu intră ea

Parcurgerea costă uneori mai mult decât ce se caută. O fișă din NET ar deschide o conexiune, un cont din MAIL ar aduce cinci sute de rezumate, o interogare din DB s-ar executa: căutarea se oprește în fața lor, iar dumneavoastră intrați în ele pentru a căuta.

Nimic nu este ascuns totuși: aceste rânduri rămân comparate cu interogarea și se regăsesc deci după nume ca și după ce arată coloanele lor. Bifarea lor forțează parcurgerea — se plătește atunci conexiunea doar a fișelor pe care le-ați desemnat.

Un rezultat se deschide la locul lui

„Deschide în locația sa” duce la dosarul care conține rezultatul și desemnează rândul. Este gestul care transformă o căutare într-un punct de plecare.

Scurtăturile

Aceleași ca în baloanele semnului întrebării și în cuvintele interfeței: sunt chiar etichetele acțiunilor.

Acțiuni

Creare

Deschidere

Navigare

Selectare

Vizualizare și editare

F3 deschide vizualizatorul, F4 editorul sistemului.

Ce citește

Textul, Markdown, HTML, tabelele CSV, imaginile, PDF-urile, documentele Office, video și sunetul — iar restul în hexazecimal. Săgețile trec la fișierul următor fără a-l închide: asta face diferența dintre a privi un fișier și a parcurge un dosar.

Randarea proprie nu este un motor: citește titlurile, listele, tabelele, legăturile; nu cunoaște nici CSS, nici script, nici imagine. Pentru o pagină care depinde de ele, butonul „navigator” o încredințează celui al sistemului — deja instalat, și care spune adevărul. Un document Office pleacă la fel în programul său, când este instalat.

JSON și XML se reformatează când fișierul este citit în întregime: o etichetă sau o valoare pe rând, patru spații pe nivel. Un web.config sau un răspuns de API încap adesea pe un singur rând, pe care îl urmăreați cu degetul. Ce nu se poate analiza — un fișier trunchiat de fereastra de citire, un .json care nu este așa ceva — rămâne cum este: mai bine sursa decât nimic. Fișierul, el, nu este niciodată rescris: este o formatare pe ecran.

Căutare în interior

Câmpul vizualizatorului caută în fișierul afișat, numără aparițiile și merge de la una la alta. Într-un PDF, este textul extras cel care este căutat.

Un fișier care se schimbă sub ochii dumneavoastră

Un fișier text afișat se recitește singur. Meneaufile îl privește la fiecare două secunde: dacă s-a schimbat, îl recitește fără ca lectura să se miște. Așezată în JOSUL fișierului, în schimb, ea urmărește ce sosește — este un jurnal pe care îl priviți curgând.

Limitele

Vizualizatorul citește șaizeci și patru de mebiocteți dintr-o bucată; dincolo de această valoare arată o fereastră din fișier, iar două limite duc la început și la sfârșit.

Comparați două fișiere

F8 compară conținutul a două fișiere, rând cu rând. Un fișier în fiecare panou — altfel Meneaufile îl cere.

Întâi fișierul cu același nume. Când celălalt panou arată un fișier cu același nume, cu el compară F8 — sau „Compară după conținut”, la clic dreapta — fișierul, oriunde s-ar afla cursorul acolo. Fără omonim, este fișierul desemnat în față: vechi.txt față de nou.txt.

Cele două vederi

• Alăturat: cele două versiuni față în față, blocurile aliniate.
• Vedere unificată: un singur text, cu adăugirile și eliminările amestecate — cea pe care o citiți când diferențele sunt rare.

Contorul spune amploarea: +12 −3. „Diferența următoare” și „Diferența anterioară” sar din bloc în bloc fără a căuta cu ochii.

Copierea textului

Textul se selectează cu mouse-ul și se copiază cu Ctrl+C. Alăturat, fiecare jumătate are selecția ei: se copiază rândurile unui singur fișier, iar Ctrl+A le ia pe toate. Numerele de rând rămân în afara copiei, iar fiecare rând își păstrează sfârșitul de rând.

Codul își păstrează culorile

Un .php, un .dart, un .json se citesc aici cu culorile vizualizatorului — aceeași paletă, nu una a doua: un fișier nu își schimbă aspectul după cum este citit sau comparat. Diff-ul unui commit le poartă și el.

Ce numele fișierului nu anunță rămâne text: un .txt în care // nu este un comentariu, un jurnal, un fișier fără extensie.

Rând cu rând, și nu pe fișierul întreg. Un comparator arată rânduri venite din două versiuni, amestecate în ordinea citirii: înlănțuirea lor pentru a le colora dintr-o bucată ar deschide un comentariu pe un rând eliminat și l-ar închide pe un rând adăugat. Consecință vizibilă — un /* */ pe mai multe rânduri este colorat doar pe primul.

Reportarea unui bloc

Modul de editare adaugă două gesturi pe fiecare bloc: „Trimite acest bloc la stânga” și „Trimite acest bloc la dreapta”. Astfel se repară un fișier cu ajutorul celuilalt, bloc cu bloc, fără a părăsi comparația.

Nimic nu se scrie până nu salvați: „Salvează stânga”, „dreapta” sau „ambele”.

Ce spune, în loc să tacă

• Cele două versiuni sunt identice rând cu rând — comparația a avut loc cu adevărat.
• Nimic de comparat rând cu rând: fișierul nu este text sau nu a putut fi citit.
• Unul dintre cele două fișiere s-a schimbat pe disc — „Reîncarcă” reia comparația pe ce se află acolo acum.

Se pot compara și două tabele

Într-o bază de date, F8 pe două tabele compară structurile lor: octeții nu există, dar câmpurile, tipurile lor și indecșii lor, da. Meniul o spune — intrarea se numește atunci „Compară structurile”.

Copie de siguranță și sincronizare

Două gesturi pentru a pune două dosare de acord și aceeași casetă: Compară cele două panouri. Ea arată ce va face înainte de a o face.

Copie de siguranță — F10

Modul oglindă: un panou este cel de referință. Regula este scrisă în casetă, în toate literele: „Suprascriu ce s-a schimbat și șterg ce este în plus.” La sfârșit, copia este imaginea originalului — inclusiv pentru ce n-ar fi trebuit să fie acolo.

Cel de referință este numit — „panoul din stânga este cel de referință” — iar „Inversează sensul” le schimbă fără a părăsi caseta. Este primul lucru de verificat: este singura setare care decide ce va fi șters.

Sincronizare — F11

Cele două dosare se întâlnesc în loc ca unul să-l șteargă pe celălalt. Fiecare diferență poartă gestul ei, iar fiecare gest se poate debifa:

• Copiază la stânga / la dreapta
• Șterge în stânga / în dreapta
• Lasă în pace — rândul rămâne, neatins de ambele părți.

Rezumatul numără ce este bifat: „42 de acțiuni, dintre care 3 ștergeri”, iar sfera este reamintită — „limitat la ce este bifat”.

Ce face ca două fișiere să fie la fel

Sub modul oglindă, două căsuțe schimbă întrebarea pusă pentru fiecare pereche de fișiere. Bifarea lor reface confruntarea: ele nu sortează o listă, ele decid ce este o diferență.

• Nimic bifat — data, apoi dimensiunea. Două secunde de toleranță: FAT rotunjește, iar două volume nu au același ceas. Niciun octet nu este citit.
• Ignoră data — dimensiunea singură. Pentru o copie care și-a pierdut datele: un transfer FTP, o trecere printr-o cheie, o restaurare. Fără ea, totul trecea drept diferit la fiecare copie de siguranță.
• Compară conținutul — octeții, și doar la dimensiune egală: două dimensiuni diferite se separă fără a citi nimic. Singurul verdict care nu se înșeală și singurul care costă — ambele fișiere sunt citite în întregime. Data nu mai are nimic de spus: căsuța de deasupra o arată.

Data decide sensul, niciodată diferența. Odată ce două fișiere sunt declarate diferite, cel mai recent este cel pe care se propune să-l păstrați, oricare ar fi regula. La dată egală, nimeni nu tranșează: rândul rămâne pe Lasă în pace și poartă mențiunea conținut diferit când totul concordă în afară de octeți.

Înainte de a începe

O ultimă casetă anunță cifrele și nu ascunde ce e mai rău: „120 de elemente scrise și 3 șterse definitiv — fără a trece prin coșul de gunoi”. Este momentul de a spune nu.

Ce mai spune

• Cele două dosare sunt identice — nimic de făcut, și este un răspuns.
• Ambele panouri arată același dosar — gestul nu are sens.
• 2 dosare ilizibile, lăsate neatinse: ce n-a putut fi citit nu este șters pentru asta. O comparație oarbă care șterge este exact ce o copie de siguranță nu trebuie să facă.

În fiecare zi, fără să te gândești

Planifică…, în aceeași casetă, face din această copie de siguranță o activitate a planificatorului sistemului: reglată așa cum e caseta, revine la ora stabilită, chiar și după deconectare. Vedeți Planificarea unei acțiuni.

Arhivele

O arhivă se deschide ca un dosar: intrați în ea, scoateți fișiere din ea și depuneți acolo fișierele dumneavoastră.

Arhivare și dezarhivare

F9 arhivează selecția, Alt+F9 o dezarhivează. Caseta spune ce scrie, iar arhivarea rulează separat de interfață: fereastra rămâne activă în acest timp.

Mai multe arhive se dezarhivează dintr-o singură mișcare, cu aceleași răspunsuri: destinația, soarta numelor deja folosite și parola se cer o singură dată și sunt valabile pentru toate. Intrarea apare doar pentru o selecție alcătuită integral din arhive — un fișier obișnuit la mijloc, și ea dispare.

„Arhivează” nu dispare niciodată de pe un fișier, nici de pe o arhivă. Rearhivarea unui ZIP nu servește de cele mai multe ori la nimic, dar este un motiv să nu o faceți, nu să eliminați gestul: un .apk sau un .jar contează ca arhive fără ca cineva să le vadă astfel, iar vrem să le putem împacheta ca orice alt fișier.

ZIP-urile criptate

Un ZIP poate fi criptat cu parolă. Adăugarea unui fișier într-un ZIP criptat copiază datele deja existente ca atare când este posibil — fără a le decripta sau a le arhiva din nou —, și încredințează munca lui 7-Zip când acesta este instalat: este mai rapid, iar rezultatul este unul pe care o altă unealtă îl va deschide.

Un fișier deja prezent este înlocuit fără a fi șters mai întâi; un fișier identic este sărit.

Formatele

ZIP de la cap la coadă. Formatele pe care doar 7-Zip știe să le deschidă se propun numai dacă acesta răspunde: mai bine să nu propui decât să promiți și să eșuezi.

Spațiul ocupat

Partea de jos a fiecărui panou spune ce a rămas liber pe volumul afișat. Butonul unei unități, din bară, poartă diagrama ei circulară.

Vedeți ce ocupă loc

„Spațiu ocupat”, din meniul unui dosar, desenează ce ocupă loc: fiecare zonă este un subdosar, suprafața ei este dimensiunea sa, un clic coboară în ea. Este ce deschideți când un disc se umple fără să știți din ce cauză.

Pentru un dosar izolat, Spațiu este suficient: îl măsoară și scrie dimensiunea în coloană.

După o ștergere

O ștergere redă locul, iar diagrama circulară o spune de îndată ce treceți cu cursorul peste ea — cu excepția ștergerii prin coșul de gunoi, care păstrează octeții: ei nu revin decât prin golirea lui.

Fișierele sigilate

Lista a tot ceea ce accesați — site-uri, servere, mașini, secrete — și cea a conturilor de e-mail sunt FIȘIERE criptate.

Două feluri de fișiere

• fișierul propriu, local, lângă configurație;
• cele pe care le-ați legat: un fișier așezat pe o partajare, o cheie USB, un server. Așa își partajează o echipă parolele — fișierul rămâne unde este, Meneaufile reține doar unde să-l caute.

Un fișier legat are PROPRIA parolă, care nu este cea a fișierului local. Fiecare se deschide și se închide independent.

Fișierul-cheie

Un fișier legat poate avea în plus un fișier-cheie: o a doua broască, pe care parola singură nu o înlocuiește. „Generează un fișier-cheie…”, din meniul rândului său, generează aleatoriu șaizeci și patru de octeți și îi scrie lângă configurație, sub numele fișierului — mereu acolo, niciodată în altă parte.

O mașină nouă are nevoie de copia ei: când cheia lipsește, Meneaufile spune unde să fie pusă, iar dacă un panou o arată deja, propune să o importe.

Pierderea unui fișier-cheie închide definitiv fișierul sigilat. Se spune asta înainte de a-l crea.

Redenumire, mutare

Un fișier sigilat legat se redenumește de pe rândul său: fișierul de pe disc este cel redenumit, cu extensia păstrată. Nimic nu se copiază, nimic nu se decriptează.

Copiile datate

Înainte de fiecare scriere, Meneaufile pune deoparte starea anterioară a fișierului, criptată la fel, în dosarul backup al configurației — %APPDATA%\meneaufile\backup pe Windows, ~/.config/meneaufile/backup pe Linux. Păstrează ultimele zece din zi, apoi ultima din fiecare zi anterioară, timp de treizeci de zile.

Pentru fișele NET, un buton vă duce înapoi. În listă, butonul Revino la o versiune anterioară… din bara panoului — sau aceeași intrare la clic dreapta pe butonul NET, sub importul KeePass — arată copiile după dată și oră. Alegeți una, iar lista redevine ce a fost. Starea pe care o părăsiți este pusă deoparte mai întâi: o revenire se anulează la fel cum s-a făcut. O copie de dinaintea unei schimbări a parolei principale se deschide doar cu cea veche, iar caseta o spune.

Pentru un alt fișier sigilat, manual: închideți Meneaufile, puneți deoparte fișierul deteriorat, apoi copiați copia dorită în locul lui, sub numele lui — local_20260930-195717.meneaumail redevine local.meneaumail. Aceeași parolă o deschide.

Cele douăsprezece module

Fiecare modul se deschide într-un panou și se parcurge ca un dosar: aceleași taste, aceeași selecție, aceeași cale de navigare, aceleași coloane care se trag.

Cele douăsprezece

Lacătul marchează modulele ale căror parole sunt sigilate în seif: ele nu se citesc decât după deschiderea acestuia, iar lacătul din bara de titlu le numește la trecerea cursorului.

Cele care apar

Un buton apare doar acolo unde are sens: un telefon conectat, un depozit Git la vedere, o platformă care are servicii. SAF există doar pe Android, vecinătatea de rețea doar sub Windows, Flutter doar acolo unde lanțul de unelte este instalat.

Se reglează care sunt afișate și în ce ordine prin „Modifică modulele…” în josul sertarului grupului lor. Ascunderea unui buton nu demontează sursa: o cale tastată, un favorit, un rezultat de căutare continuă să ducă acolo. Este o aglomerare pe care o scoateți, nu o funcționalitate.

Ce au în comun

• Insert creează ce conține modulul: o conexiune, o mașină, o fișă, o bază de date.
• F2 și F3 deschid fișa rândului. O mașină, o conexiune, o bază de date, un cont nu au un nume de corectat pe loc, nici ceva de arătat în vizualizator: cele două taste duc unde se ajunge oricum.
• F5 recitește — și resondează, când e ceva de sondat.
• Meniul contextual este același, cu excepția intrărilor: ce nu se aplică nu figurează în el.
• NET și MAIL își păstrează listele în fișiere sigilate, partajabile.

SAF — Dosare permise

Pe Android, o aplicație vede doar ce i s-a arătat. Modulul SAF ține lista dosarelor permise.

Permiterea unui dosar

„Permite un dosar…” deschide selectorul sistemului: el, și nu Meneaufile, dă accesul. Dosarul intră în listă și se deschide cu un clic.

Retragerea unei permisiuni

Meniul pictogramei unui rând o retrage. Dosarul nu este atins: permisiunea este cea care pleacă și va trebui cerută din nou pentru a reveni acolo.

În altă parte

Pe Windows și Linux, butonul nu există: nu este nimic de permis.

NET — Rețea

NET Tot ceea ce accesați, într-o singură listă: site-urile la care aveți un cont, unitățile de rețea (SMB), serverele FTP, FTPS, SFTP, WebDAV și S3, mașinile pe care le controlați la distanță — RDP, VNC, SSH, TeamViewer — și secretele care nu au adresă.

Declararea unei fișe

Insert deschide caseta. Tipul vine primul și el stabilește câmpurile care urmează: un site vrea o adresă, o partajare o cale \\server\share, TeamViewer un ID, un secret nimic deloc. Restul — nume, cont, parolă, comentariu — este comun, pentru că este același lucru: o țintă și cu ce să te prezinți acolo.

Fiecare tip poartă pictograma lui, chiar aceea pe care rândul o va arăta: un server pentru FTP, o consolă pentru SSH, un glob pentru un site, o cheie pentru un secret. Paisprezece rânduri de text se citesc cuvânt cu cuvânt; o siluetă se ochește din prima. Câmpul închis o păstrează.

O cheie SSH

Fișele SSH și SFTP au un câmp Cheie privată: calea cheii, ~/.ssh/srv_web. Butonul câmpului deschide selectorul în ~/.ssh, iar o cale aleasă sub dosarul utilizatorului se scrie cu ~ — fișa poate fi astfel folosită pe alt calculator, sub alt cont. Cheia însăși rămâne unde este: fișierul fișelor nu o transportă.

O cheie protejată își ia fraza secretă din parola fișei. O cheie fără frază secretă se lipsește de parolă; dacă există una, ea servește ca soluție de rezervă când serverul refuză cheia.

Comanda se lipește ca atare. ssh -i ~/.ssh/srv_web [email protected], lipită în adresă, completează fișa: gazda, utilizatorul, portul dacă există un -p, și cheia. Lipită în listă, deschide o fișă SSH precompletată.

O fișă SSH se poate răsfoi. Dublu clicul intră pe aceeași mașină prin SFTP, cu același cont și aceeași cheie — fără o a doua fișă de întreținut. La clic dreapta, Deschide o sesiune SSH deschide un terminal pe server; odată intrat, fereastra de consolă de lângă câmpul de comandă o deschide în dosarul afișat.

SFTP citește cheile în format OpenSSH — ed25519, RSA, ECDSA. O cheie PuTTY (.ppk) se convertește mai întâi cu PuTTYgen. Fișierul ~/.ssh/config nu este citit: sesiunea SSH îl vede totuși, deoarece se deschide ssh, dar nu și răsfoirea fișierelor, fie că pornește de la o fișă SFTP, fie de la o fișă SSH.

Parola

„Generează” trage una; un indicator îi spune tăria — de la foarte slabă la foarte puternică —, iar Meneaufile refuză să reia una dintre ultimele cinci folosite. Codurile de rezervă pe care unele site-uri le dau o dată pentru totdeauna se păstrează împreună cu ea, câte unul pe rând.

„Copiază parola” o pune în clipboard și o scoate de acolo după câteva secunde — numărătoarea inversă este afișată în mesaj. Utilizatorul și adresa se copiază și ele, cu aceleași taste pe toate fișele: nu se învață trei scurtături în plus doar pentru că rândul este o mașină și nu un site.

O căsuță spune să nu se păstreze parola: ea este atunci cerută de fiecare dată și uitată la închidere. Pe un server de producție, este uneori ce se dorește.

Deplasarea în interior

Un server de fișiere deschis este un dosar: intrați în el, scoateți din el fișiere, depuneți acolo ale dumneavoastră, cu F6 ca peste tot. O mașină, un site și un secret sunt frunze — nu e nimic de deschis în ele, doar ceva de lansat asupra lor.

„Deconectează” închide sesiunea unui server fără a-i elimina fișa din listă.

Se intră într-o fișă pentru a căuta în ea. O căutare lansată din listă nu coboară în nicio conexiune: le-ar deschide pe toate, o sesiune și o parolă pe fișă, plus așteptarea fiecăreia dintre cele care sunt oprite. Ea compară fișele însele — numele lor, adresa lor, contul lor —, ceea ce rămâne modul de a o regăsi pe cea potrivită într-o listă lungă. Pentru a scotoci un server fără a intra în el, bifați fișa lui înainte de a căuta: fișele bifate, și numai ele, sunt parcurse.

A ști dacă ținta răspunde

Fiecare fișă spune cum se verifică. O fișă nouă pornește pe Nu verifica: alegeți sonda pentru mașinile pe care doriți să le supravegheați.

• Nu verifica — coloana rămâne goală.
• Ping — mașina răspunde. Adresa de pingat poate fi diferită de cea a fișei: un ID TeamViewer nu se poate pinga, trebuie indicat IP-ul lui.
• HTTP — serviciul răspunde. Un server a cărui aplicație a căzut răspunde încă la ping, iar tocmai asta se dorește a se deosebi.

Coloana de stare răspunde Vie, Fără răspuns sau Se verifică…. F5 sondează din nou întreaga listă; „Verifică acum” sondează doar rândul vizat.

Clasarea fișelor

Shift+Insert — „Dosar nou” — creează un dosar de clasare: pe agenții, pe site-uri, pe clienți. O fișă se depune în el glisând-o pe dosar, prin Ctrl+F6 către dosarul pe care îl arată celălalt panou, sau prin Ctrl+X apoi Ctrl+V. Parola o urmează: este păstrată sub identitatea fișei, care nu se schimbă.

F6 copiază o fișă: o a doua fișă, cu propria identitate și propria parolă, pe care o modificați fără a o atinge pe prima. Eliminarea unui dosar de clasare nu elimină ce conținea — fișele urcă la rădăcină.

Nimic nu iese către un dosar de fișiere: o fișă nu are octeți, iar copierea ei acolo ar scrie o parolă în clar. Fișierele unui server deschis, în schimb, ies ca oricare altele — este chiar tot rostul.

Lista și partajarea ei

Este un fișier sigilat: local.meneaunet, și cele pe care le-ați legat pentru a partaja lista unei echipe. Parola principală îl criptează și se cere din nou la fiecare deschidere; o setare spune cât timp rămâne deschis — până la închidere sau câteva minute.

Fișele, dosarele și secretele sunt înăuntru: parole, coduri de rezervă, parole vechi. Asta permite unei chei USB să ducă o listă care se deschide — seiful sistemului, în schimb, nu-și părăsește niciodată mașina. Eliminarea unei fișe îi ia secretele și nu atinge nimic la capătul rețelei.

Jurnalul

„Jurnalul serverelor la distanță” reține dialogul cu serverele: acolo se merge când o conexiune se refuză fără să spună de ce. Se copiază dintr-un buton.

MTP — Dispozitive conectate

MTP Telefoanele și tabletele conectate prin USB, prin protocolul MTP.

Conectarea

Dispozitivul trebuie să fie deblocat și setat pe „Transfer de fișiere”: cât timp nu este, lista rămâne goală și o spune pe față.

Deplasarea în interior

Memoria internă și cardul SD sunt dosare, iar fișierele se copiază într-un panou cu F6 ca peste tot.

Butonul

Apare doar acolo unde sursa este montată: fără driver MTP, nu este nimic de deschis.

GIT — Git

GIT Un depozit Git se parcurge ca un dosar: fișierele modificate, ramurile, istoricul.

Deschiderea unui depozit

Butonul GIT din bară sare la proiectul favorit; clicul lui dreapta dă lista: depozitele cunoscute, „Commit”, „Istoric…”, ramurile, „Stash…” și „Munci puse deoparte”, „Etichete…”, „Depozite la distanță”. Un dosar de pe disc care nu este încă un depozit propune acolo „Clonează un depozit aici…”. Proiectele se adaugă singure când intrați în ele, iar un proiect al cărui dosar a dispărut este uitat — cu excepția cazului în care lipsește discul său, o cheie deconectată nefăcând să se uite nimic.

Starea unui dosar

Fiecare rând poartă culoarea lui: în conflict, neurmărit, modificat, pregătit, ignorat. Un fișier este descris de git pe două axe — indexul și copia de lucru — iar un rând nu are cum să le arate pe amândouă: ce mai rămâne de făcut este cel care decide culoarea. Calea de navigare spune ramura curentă.

Pregătire și commit

„Commit” deschide vederea modificărilor: un fișier pe rând, coloana Urmărit spunând ce știe git despre el. Rândurile se desemnează ca peste tot în altă parte — clic, Ctrl+clic, Shift+clic —, se scrie mesajul jos, iar Commit pleacă cu ce este selectat. Nimic selectat, nimic nu pleacă: butonul o spune.

Butonul Neurmărite, din bara de commit, ascunde ce nu urmărește git: un dosar plin de fișiere de unică folosință nu le mai îneacă pe cele două pe care vrei să le faci commit, iar Ctrl+A nu le mai ia cu el. Debifat, spune câte ascunde.

Arată diferențele

„Arată diferențele” deschide diff-ul bloc cu bloc, între copia de lucru, index (pregătit) și un commit — înainte și după sunt numite acolo. Un fișier binar o spune, în loc să arate zgomot.

Gesturile

• Commit cu mesajul lui.
• Ignoră: fișierul intră în .gitignore.
• Rollback: caseta spune câte fișiere noi vor pleca de pe disc și câte își vor relua starea din depozit. Munca necomisă este pierdută — este scris.
• Copiază › clipboard: un rând al modificărilor este un fișier de pe disc și se copiază ca atare — pentru a-l lipi în altă parte, inclusiv în afara Meneaufile. Nici decupare, nici lipire: lista este recompusă de git, nu se elimină un rând din ea și nu se scrie nimic în ea.
• Deschide în locația sa: fișierul se află în altă parte decât rândul său — acesta trăiește în listă, el în copia de lucru, acolo unde se editează. Acolo duce intrarea.

Ramurile și istoricul

Crearea unei ramuri, trecerea pe ea, îmbinarea — intrarea poartă numele ramurii și răspunde nimic de îmbinat: deja la zi sau îmbinare întreruptă: unele fișiere sunt în conflict. „Istoric…” listează commiturile: hash-ul lor scurt, subiectul, autorul, data. Marginea din stânga desenează graficul, fiecare rând pe al lui, iar o îmbinare își trage linia spre coloana vecină. Un dublu clic deschide detaliul unui commit: mesajul lui întreg și fișierele pe care le-a atins.

Arborele de merge requesturi

Arborele de merge requesturi…, din meniul butonului GIT, desenează MR-urile deschise ale proiectului GitLab indicat de depozitul la distanță. Fiecare stă sub ramura din care pornește, indentată cu o treaptă, ca un cuprins: etapa spune în ce ordine să le validați, iar un clic pe un card deschide MR-ul în browser.

• Originea se citește în commituri. Un MR pornit din altul stă sub acesta, chiar dacă ambele țintesc main: „după !28” spune pe care să-l validați întâi, iar „țintă main” avertizează că încă țintește main — a-l fuziona primul ar aduce cu el commiturile celuilalt.
• Insignele arată starea dată de GitLab: ciornă, conflicte, necesită rebase, de aprobat, discuții deschise, pipeline în curs, gata.
• Butonul Checkout, în dreapta sus a fiecărui card, trece copia de lucru pe ramura MR-ului, pentru a-l încerca sau reciti înainte de validare. Ramura este mai întâi adusă de pe server; lucrul în curs se poate pune deoparte, ca la orice schimbare de ramură. O bifă marchează ramura pe care vă aflați deja.
• Tokenul de acces personal, cu dreptul read_api, se creează în GitLab: User settings › Access › Personal access tokens › Generate token. Meneaufile îl cere o dată și îl păstrează în seif, într-o fișă proprie; o fișă NET care conține parola contului nu este luată drept token.

Schimbul cu depozitul la distanță

„Pull” și „Push”, cu numărul de commituri în joc lângă etichetă — zero nu se scrie. O ramură care nu există încă în față pleacă împreună cu upstream-ul ei. Depozitele la distanță se declară și se elimină din același meniu. Când serverul cere cu ce să vă autentificați, Meneaufile cere la rândul lui, în loc să rămână blocat fără a spune nimic.

Punerea deoparte

„Stash…” strânge munca în curs fără a o comite, cu o descriere facultativă; „Munci puse deoparte” — Muncă pusă deoparte — listează ce așteaptă, iar de acolo se reia sau se aruncă. „Etichete…” pune și scoate etichete în același fel.

Cine a scris acest rând

„Adnotări”, din meniul unui fișier, atribuie fiecare rând commitului și autorului său. Este întrebarea pe care ți-o pui în fața unui rând surprinzător, iar o listă de commituri nu îi răspunde.

Conflictele

Un fișier în conflict se deschide pe versiunile lui: versiunea comună, a noastră, a lor și rezultatul pe care îl construiți. „Ia tot” toarnă o parte întreagă, „Rezolvă” salvează — iar fișierul părăsește categoria în conflict.

Clonare

Dintr-un dosar: adresa (https://… sau git@gazdă:org/depozit.git), numele dosarului de creat și un istoric complet sau superficial — ultimele N commituri.

Bundle-urile

Un fișier .bundle este un depozit Git împachetat într-un singur fișier: de ajuns pentru a duce un proiect pe o cheie USB sau a-l da cuiva, fără server. Un dublu clic spune ce conține — ramurile, etichetele lui — iar Clonează aici… face din el un depozit obișnuit, alături de el, fără rețea. Într-un depozit, Creează un bundle… din meniul GIT îl împachetează în întregime în dosarul din celălalt panou.

Dacă git lipsește

Meneaufile apelează git-ul sistemului. Dacă lipsește sau nu se află în PATH, o spune, în loc să eșueze fără motiv.

SVN — SVN

SVN O copie de lucru Subversion, cu aceleași gesturi ca peste tot.

Gesturile

• Extrage o copie… de la adresa unui depozit.
• Actualizează — la zi, revizia 1234 sau actualizare făcută, dar rămân conflicte.
• Trimite… cu mesajul lui.
• Pune sub control de versiuni, elimină din depozit.
• Marchează conflictele rezolvate, curăță copia.

Citire

Istoricul listează reviziile; diferențele se deschid în aceeași vedere ca cele din Git. Calea de navigare spune ramura și revizia (r1234).

Ce nu mai revine

Anularea modificărilor este definitivă: ce este anulat nu mai revine, iar caseta o spune înainte — pentru un element ca și pentru întreaga copie.

FLU — Flutter

FLU Proiectele Flutter și lanțul de unelte care le însoțește.

Proiectele

Lista reține proiectele deschise. „Creează un proiect Flutter” cere numele pachetului și dosarul.

Ce face clicul stânga depinde de locul în care vă aflați. Într-un proiect, deschide meniul: este ce este nevoie pe loc — rulare, construire, dispozitive. În altă parte, sare la ultimul proiect deschis din acest buton, acolo unde nu e nimic asupra căruia să se acționeze. Clicul dreapta deschide meniul peste tot.

Comenzile

Descărcarea dependențelor, analiza, testarea, formatarea, curățarea, actualizarea, vizualizarea dependențelor învechite, lansarea diagnosticului. Construiește release vizează Windows, Linux, Android (APK sau bundle) și Web — și este într-adevăr --release pentru toate cinci, ceea ce eticheta de dinainte, „Construiește…”, nu spunea.

Construiește debug vizează aceleași cinci ținte în --debug: este același meniu, doar modul se schimbă. Nu cere niciun dispozitiv — pe aici se așază un binar de depanare fără a aștepta ca lanțul de unelte să răspundă.

Rulează

Lista dispozitivelor se află în spatele intrării, nu în ea. Desfășurată în meniu, obliga la interogarea lanțului de unelte la fiecare deschidere: flutter devices durează câteva secunde, iar această întârziere se plătea pentru a alege „Analizează” sau „Descarcă dependențele”. Ea nu se mai caută decât în momentul în care este folosită. O singură țintă — și comanda pleacă fără a întreba nimic.

„Rulează” caută dispozitivele și îl propune pe al dumneavoastră — sau pe toate. Ieșirea se afișează pe măsură ce vine, cu tastele Flutter la îndemână: reîncărcare (r), repornire (R), ajutor (h), detașare (d), golirea ieșirii (c), ieșire (q). „Rulează cu opțiuni…” adaugă ce doriți la flutter run — --profile, --dart-define=cheie=valoare. „Caută dispozitive…”, în josul aceluiași meniu, relansează căutarea și se întoarce la ea: un telefon conectat ulterior nu ar apărea altfel niciodată.

Sfârșitul este spus: Gata, Eșuat (1), Oprit. Ieșirea se copiază dintr-un buton.

O construire reușită duce la fișierul ei. Un buton apare atunci în banner: duce panoul la dosarul rezultatului și așază cursorul pe el — .exe-ul, .apk-ul, bundle-ul. Lanțul de unelte este cel care spune unde a scris, și nu o listă de căi reținută aici: fiecare țintă îl pune în altă parte, iar asta se schimbă odată cu versiunile Flutter. Nimic nu apare cât timp comanda rulează, nici când a eșuat — nu ar fi nimic de arătat.

Dacă lanțul de unelte lipsește

Butonul apare doar acolo unde Flutter este instalat.

PS — Procese

PS Lista proceselor, citită la o cadență reglabilă.

Citire

Coloanele spun memoria, utilizatorul, linia de comandă.

Caută

Câmpul din bara de titlu — „Căutare în PS” — filtrează lista după tot ce se citește în ea: numele, dar și linia de comandă și utilizatorul. Enter lansează; lista continuă să se recitească la cadența ei cât timp filtrul este afișat, iar crucea câmpului redă lista întreagă.

Graficul de performanță

Clicul dreapta pe butonul PS deschide Grafic de performanță — și lista odată cu el: o curbă fără lista sub ochi ar spune că se întâmplă ceva fără a spune ce.

O curbă pe rând, aleasă cu butoanele de sus: procesor, memorie, disc, rețea. Câte un disc pe disc și câte o placă pe placă, ca în managerul de activități — un total nu ar fi spus nimic, un disc saturat și altul în repaus dând împreună cincizeci la sută. Valoarea ultimei citiri se citește în dreapta, iar crucea închide.

Graficul păstrează ultimele șaizeci de citiri. Trageți linia care îl separă de listă pentru a-l mări, iar această înălțime este reținută de la o sesiune la alta. Închis la pornire: un grafic costă o citire pe cadență, și nimeni nu l-a cerut deschizând lista.

Cadența citirilor

În dreapta jos a vederii, încărcarea mașinii: Procesor 47 % · Memorie 43 % · 5 s. Ultimul număr este cadența, iar clicul dreapta pe el o schimbă — 5, 10, 15, 30 sau 60 de secunde. Cadența curentă apare acolo cu caractere aldine, iar alegerea este reținută.

Acolo se reglează, și nicăieri altundeva: se citește privind încărcarea, și privind-o se dorește să fie strânsă. A părăsit setările din acest motiv — două locuri pentru același lucru sfârșesc prin a se contrazice.

Acțiuni

• Stabilește prioritatea.
• Copiază linia de comandă.
• Deschide locația executabilului — un fișier ilizibil o spune.
• Termină procesul: nu cere nimic, ce nu este salvat se pierde. Caseta o reamintește și numără câte procese pleacă.

Vederea tuturor proceselor

Fără drepturi de administrator, lista este parțială. „Repornește ca administrator” relansează Meneaufile cu drepturi ridicate — fereastra actuală se închide. Un refuz este spus, iar lista rămâne parțială în loc să lase să se creadă că este întreagă.

„Deschide Managerul de activități Windows” rămâne la îndemână: Meneaufile nu pretinde să-l înlocuiască.

SRV — Servicii

SRV Serviciile Windows: starea lor, pornirea lor, dependențele lor.

Citire

Starea — oprit, în execuție, în pauză și stările de tranziție — și tipul de pornire: automat, automat cu pornire întârziată, manual, dezactivat.

Caută

Câmpul din bara de titlu filtrează lista după nume și descriere: „imprimare” găsește spooler-ul, pe care nu-l știm mereu numi. Este ce consola Windows nu știe să facă. Enter lansează, crucea câmpului redă lista întreagă.

Acțiuni

Pornire, oprire, repornire, pauză, reluare, schimbarea tipului de pornire. O casetă de progres urmărește starea până la cea așteptată.

• Oprirea unui serviciu oprește și ce depinde de el; nu este dezinstalat pentru asta.
• Când nu ajunge la starea așteptată, Meneaufile spune că pare blocat și propune să termine procesul său.

Proprietățile

Patru file: general (numele serviciului, numele afișat, descrierea, calea către executabil, parametrii de pornire), conectare, recuperare, dependențe.

Drepturile

Aceste comenzi cer drepturi de administrator: Meneaufile propune să relanseze cu drepturi ridicate și spune când ridicarea este refuzată — nimic nu a fost atunci trimis serviciului.

Parola unui cont de serviciu face excepție: nu poate pleca printr-o comandă de administrator, unde s-ar citi în lista proceselor. Trebuie lansat Meneaufile ca administrator pentru a o schimba.

PLAN — Activități planificate

PLAN Planificatorul de activități al sistemului: ce pornește singur, și când.

Parcurgere

Planificatorul este deja organizat în dosare: în Windows, \Microsoft\Windows\Defrag conține defragmentarea. Meneaufile îl parcurge ca pe un disc — dosarele se deschid cu dublu clic, calea de navigare urcă, căutarea și sortarea funcționează ca în rest.

Fiecare activitate își spune starea (gata, în execuție, dezactivată), următoarea rulare și ultima rulare, ultimul rezultat, declanșatorii în cuvinte — „Săptămânal, lun., vin. la 21:30” — și ce rulează. Autorul și descrierea se afișează prin alegerea coloanelor.

Butonul apare doar acolo unde răspunde un planificator: în Windows, când serviciul „Planificator de activități” rulează.

Acțiuni

La clic dreapta: Rulează, Încheie, Activează, Dezactivează, Șterge — pe o activitate sau pe o selecție întreagă. Del șterge și el, după ce a numit ce pleacă.

Activitățile sistemului, sub \Microsoft\Windows, nu se ating decât cu drepturi de administrator: Meneaufile cere atunci din nou cu ele, o singură dată pentru toată selecția, și spune când ridicarea este refuzată.

Creare, modificare

Activitate nouă…, la clic dreapta pe un dosar sau în meniul butonului, deschide caseta; dublu clic pe o activitate o deschide tot acolo. Se setează:

• numele, dosarul și descrierea ei;
• ce rulează: programul sau scriptul, argumentele lui, dosarul în care pornește;
• când: o dată, la fiecare X minute de la o oră de început, zilnic, săptămânal — cu zilele lui —, la conectare, la pornire; câți declanșatori e nevoie;
• contul — al tău, cu sesiunea deschisă; al tău, chiar și după deconectare, cu parola ta de Windows, pe care planificatorul o păstrează; sau contul de sistem — și cele mai mari privilegii.

Un declanșator pe care caseta nu știe să-l scrie — la un eveniment din jurnal, la fiecare cincisprezece minute timp de o singură oră — apare acolo și este păstrat ca atare. În Windows, activitatea este rescrisă pe definiția ei de origine: condițiile, setările de alimentare și celelalte acțiuni ale ei nu se schimbă.

Planificarea unei acțiuni Meneaufile

O copie de siguranță în fiecare seară, exportul unei baze de date în fiecare dimineață: acțiunile Meneaufile se pot planifica. Planifică… se află în casetele care le confirmă deja:

• copia de siguranță și sincronizarea (F10, F11) — sensul și regula de comparare sunt preluate;
• copierea și mutarea (F6, Ctrl+F6), precum și glisarea și plasarea;
• comprimarea (F9) — arhiva primește data fiecărei rulări, lucru-2026-10-03.zip, și nu o înlocuiește niciodată pe cea din ziua precedentă;
• exportul unei baze de date sau al unui tabel: Planifică exportul…, la clic dreapta.

Caseta spune ce se va face, apoi întreabă când — aceiași declanșatori ca pentru o activitate — și sub ce cont. Ce ar fi tranșat o întrebare se decide dinainte: politica pentru conflicte se alege acolo, și nimeni nu va fi întrebat. Activitatea se așază în dosarul \Meneaufile al planificatorului; acolo i se schimbă orarul sau se șterge.

Când activitatea se declanșează:

• O fereastră Meneaufile este deschisă: acțiunea intră în coada ei de așteptare, ca și cum ai fi lansat-o tu.
• Nicio fereastră, sesiune deschisă: se deschide o fereastră pentru ea, și rămâne.
• Sesiune închisă — „chiar și după deconectare” sau contul de sistem —: acțiunea se face fără fereastră. Contul de sistem nu vede nici partajările de rețea, nici parolele salvate: se potrivește fișierelor locale.

O notificare a sistemului spune cum s-a încheiat, jurnalul o notează, iar ultimul rezultat al activității o păstrează: 0 pentru reușită, 2 pentru încheiată cu erori, 1 pentru eșec. O sursă sau o țintă protejată de parola principală nu se salvează cu sesiunea închisă: nu ar fi nimeni acolo s-o tasteze. În Linux, acțiunea se planifică cu sesiunea deschisă.

În Linux

Trei dosare: systemd, timerele sistemului; systemd-user, cele ale utilizatorului; crontab, crontab-ul lui. O activitate nouă se scrie ca timer al utilizatorului — un .service și un .timer în ~/.config/systemd/user —, sau în crontab dacă e pusă acolo. Pe contul de sistem, ajunge în /etc/systemd/system, iar PolicyKit cere parola.

În crontab, o activitate Meneaufile își primește numele dintr-un comentariu # meneaufile: nume deasupra liniilor ei; liniile scrise de mână apar sub numele programului lor și rămân unde sunt. Ce a pus un pachet în systemd se poate dezactiva, dar nu se șterge: următoarea lui actualizare l-ar pune la loc.

REG — Registry

REG Registry-ul Windows: setările sistemului și ale programelor, ordonate în chei și valori.

Parcurgere

La rădăcină se află cele cinci ramuri principale: HKEY_CLASSES_ROOT, HKEY_CURRENT_USER, HKEY_LOCAL_MACHINE, HKEY_USERS și HKEY_CURRENT_CONFIG. Cheile se deschid ca niște dosare; valorile unei chei sunt rândurile ei, cu numele, tipul — REG_SZ, REG_DWORD… — și datele lor, ca în Editorul de registry. Valoarea fără nume apare ca „(Implicit)”.

Copiază calea dă HKEY_CURRENT_USER\Software\…, așa cum o recitește bara de adrese a Editorului de registry. Acesta rămâne la îndemână, în meniul butonului.

Modulul există doar în Windows.

Modificare

Dublu clic sau Enter pe o valoare o deschide în caseta ei, care urmează tipul ei:

• un șir, sau un șir extensibil, ale cărui %VARIABLES% se extind la citire;
• șiruri multiple, câte unul pe rând;
• o valoare pe 32 sau 64 de biți, în hexazecimal sau în zecimal;
• o valoare binară, în octeți hexazecimali — și orice tip pe care caseta nu îl cunoaște, care își păstrează tipul.

Insert creează o valoare în cheia deschisă, Shift+Insert o cheie; F2 redenumește o cheie sau o valoare; Del șterge, după ce a numit ce pleacă. O cheie pleacă împreună cu subcheile și valorile ei, și nimic nu trece prin Coșul de reciclare: exportați mai întâi ceea ce ați vrea să puteți pune la loc.

Ce refuză Windows — de cele mai multe ori HKEY_LOCAL_MACHINE — se cere din nou cu drepturi de administrator, o singură dată pentru toată selecția.

Export, import

Tragerea unei chei într-un panou de fișiere, sau copierea ei în celălalt panou cu F6, scrie un fișier .reg — câte unul pentru fiecare cheie, cu tot cu subchei, în formatul Editorului de registry. Valorile alese merg împreună într-un singur fișier, al cărui nume este cerut.

Invers, un fișier .reg lăsat pe Registry se importă în el, după confirmare: scrie în locațiile pe care le indică, oricare ar fi cheia deschisă, iar un fișier care nu se poate citi în întregime nu se aplică deloc.

DB — Baze de date

DB MySQL, MariaDB și PostgreSQL: serverul, bazele de date, tabelele, rândurile — toate se parcurg ca niște dosare și se editează.

Declararea unei conexiuni

Motorul, gazda, portul, utilizatorul, parola și o bază de date implicită — facultativă: fără ea, serverul se deschide pe baza sa de administrare. Un serviciu Windows poate fi numit pentru a-i citi starea, iar Meneaufile îl completează singur când îl găsește.

Serviciul numit se regăsește cu un clic, din două locuri: „Deschide locația serviciului” în meniul conexiunii și sub eroare când intrați într-o bază de date al cărei serviciu este oprit — conexiunea refuzată, butonul duce în SRV, pe serviciul însuși, acolo unde îl reporniți. Fără el, trebuia să ieșiți, să regăsiți rândul și să treceți prin meniul lui.

Motorul poartă pictograma sa, ca tipul unei fișe din NET: alegeți în casetă ce veți recunoaște pe rând.

Deplasarea

Server → baze de date → tabele → rânduri. F12 comută între datele unui tabel și structura lui. O bază de date poate fi fixată pentru a o regăsi în frunte.

Serverul are și propriile vederi: conturi, interogări în curs, starea serverului, setările serverului, rutine. Sunt doar în citire; acțiunile lor se află în meniul clicului dreapta — schimbarea unei parole, setarea unei variabile, omorârea unui proces.

Rândurile

• Editează rândul: o fișă, cu cheia primară semnalată. Un tabel fără cheie primară refuză modificarea — un rând nu poate fi acolo identificat, iar modificarea lui ar atinge altele.
• Caută un câmp: de la opt coloane în sus, fișa se deschide cu o căutare. Câteva litere din nume lasă doar câmpurile care îl poartă, iar Enter pune cursorul în primul. Un câmp ascuns de căutare păstrează ce s-a tastat în el.
• Un câmp de dată, oră sau dată și oră are două butoane: calendarul și Acum, care pune momentul prezent la secundă.
• Adaugă un rând, copiază rândul ca JSON, copierea rândurilor în clipboard.
• Un câmp se copiază singur, dintr-un gest, fără a deschide fișa.

Structura

Câmpurile cu tipul, colaționarea, valoarea implicită, atributele și comentariul lor; indecșii cu felul lor (cheie primară, unic, index) și metoda lor. Un câmp se adaugă la început, la sfârșit sau după altul — PostgreSQL, în schimb, adaugă mereu la sfârșitul tabelului și o spune.

Un selector de tipuri grupează tipurile motorului pe familii: numere întregi, zecimale, text, date și ore, binare. Se filtrează tastând.

Golirea unui tabel (truncate) șterge toate rândurile lui, păstrează tabelul și readuce incrementarea automată la zero. Pe un server nu există coș de gunoi: se spune asta înainte.

Diagrama relațiilor

„Diagrama relațiilor” desenează tabelele și legăturile lor.

• Depuneți un tabel din lista din stânga pentru a-l așeza pe desen; îl scoateți glisându-l în afara desenului sau prin clicul dreapta.
• Trageți un câmp spre cel al altui tabel pentru a desena o legătură. Ea este pur vizuală: serverul nu este atins.
• „Vezi tot” încadrează ansamblul; rotița mărește și micșorează; un filtru regăsește un tabel după nume.
• Aranjamentul este salvat: desenul rămâne așa cum l-ați lăsat.
• „Exportă ca imagine” scrie desenul în dosarul unui alt panou — dacă nu există niciunul, Meneaufile o spune, în loc să scrie oriunde. „Deschide în locația sa” duce acolo apoi.

Exportul într-un dosar

Un tabel nu are octeți: nu se copiază ca un fișier. Ce se obține pe un disc este un export SQL.

• F6 către un panou care arată un dosar sau „Exportă cu structura” care întreabă în ce panou să depună: un fișier .sql pe tabel.
• Pe o bază de date întreagă, exportul parcurge toate tabelele ei, sub o casetă de progres pe care o puteți opri. Mesajul final numește fișierele scrise; un eșec numește tabelul la care s-a oprit — „lipsește o parte din bază” s-ar vedea abia la reluare, prea târziu.
• Pe rândurile alese, exportul scrie tot atâtea INSERT, într-un fișier al cărui nume este cerut — cel al tabelului este propus. Rândurile venite dintr-o interogare care citește mai multe tabele sunt refuzate: nimic nu ar spune unde să fie reinserate.
• Planifică exportul…, la clic dreapta pe un tabel sau pe o bază de date, îl face o copie de siguranță regulată: fiecare rulare scrie fișiere datate, clients-2026-10-03.sql. Vedeți Planificarea unei acțiuni.

Import, clonare

• Depunerea unui .sql pe o bază de date îl reia, după o întrebare care numește fișierul și baza. Un singur fișier și un .sql: orice altă depunere este refuzată dintr-un cuvânt. La nivelul serverului, nimic nu ar spune unde să fie reluat — este nevoie de o bază de date.
• Clonează baza de date creează o bază nouă pe același server și recopiază tabelele în ea. Dacă este oprită pe parcurs, clona rămâne incompletă, iar Meneaufile o spune.
• Către o bază de date, un export nu duce nicăieri: vizează un disc. Se spune asta, pentru că altfel s-ar crede fișierul scris.

Interogările

O interogare SQL se scrie pe baza de date deschisă și pleacă cu Ctrl+Enter. Interogările recente sunt propuse. Rezultatul este o listă ca oricare alta: se sortează, se selectează și se exportă.

Jurnalul SQL reține tot ce a fost trimis, cu numărul de rânduri atinse. Se copiază, se golește.

Compararea a două tabele

F8 pe două tabele compară structurile lor: în lipsa octeților, câmpurile și indecșii sunt cei care se confruntă. Vedeți Compară.

Eliminare

Eliminarea unei conexiuni o scoate din listă împreună cu parola ei. Serverul nu este atins.

MAIL — Poștă

MAIL Căsuțele poștale IMAP și POP3 se parcurg ca niște dosare: un dosar pe căsuță, un fișier pe mesaj.

Declararea unui cont

Adresa, numele afișat, protocolul — IMAP lasă dosarele pe server, POP3 descarcă o singură listă —, și criptarea: TLS de la început, STARTTLS ulterior, sau nimic. Trimiterea (SMTP) are propria secțiune; lăsată goală, reia contul de citire.

Furnizorii mari

Setările celor mai răspândite servicii de e-mail din Franța, toate în TLS de la început pe aceste porturi. Contul este adresa completă, dacă nu se indică altceva; parola este cea a serviciului de e-mail — sau, la Gmail, Yahoo și iCloud, o parolă de aplicație generată în setările de securitate ale contului, parola obișnuită fiind refuzată acolo aplicațiilor.

Porturile STARTTLS, când un furnizor le preferă: 143 pentru IMAP, 110 pentru POP3, 587 pentru SMTP. La Gmail, IMAP trebuie activat în setările serviciului de e-mail, iar verificarea în doi pași trebuie să fie activă înainte de a genera parola de aplicație. Outlook.com, Hotmail și Live nu mai acceptă decât o autentificare „modernă” (OAuth), pe care Meneaufile nu o vorbește: parola singură este refuzată acolo. Meneaufile se autentifică prin parolă — AUTHENTICATE PLAIN sau LOGIN —, mereu sub criptare.

Citire

Un mesaj se deschide cu F3 ca un fișier. Atașamentele sunt rânduri: se copiază într-un panou ca restul. Coloanele spun starea — necitit, răspuns, marcat, ciornă, atașament —, iar „Marchează ca citit” sau „ca necitit” o schimbă.

Mesajul se citește pe hârtie albă, oricare ar fi tema — închisă ca și deschisă: o temă deschisă își trage suprafața din nuanța aleasă, iar poșta s-ar fi citit pe roz sau pe albastru pal. Un mesaj în text simplu își păstrează spațierea fixă, ca într-un webmail, și se împachetează: rândurile lungi încap în casetă în loc să iasă prin dreapta, iar sfârșiturile de rând ale expeditorului rămân ale lui. O adresă scrisă în întregime se poate accesa cu un clic — http:// sau https://, și nimic altceva: ghicirea unei adrese pornind de la un punct ar face o legătură din fiecare nume de fișier citat. Punctul care încheie fraza rămâne al frazei.

Scriere

„Mesaj nou…”, „Răspunde”, „Răspunde tuturor”, „Redirecționează”: destinatari, copie, subiect, corp, atașamente. Un cont fără server de trimitere o spune — trebuie să declarați unul pentru a scrie de pe el.

Cele trei gesturi sunt în caseta de citire, în dreapta sus, și la clic dreapta pe un rând. „Răspunde” scrie doar expeditorului, „Răspunde tuturor” adaugă ceilalți destinatari. Răspunsul închide citirea și deschide scrierea, cu citatul inclus.

Ce se întâmplă între timp

La fiecare cinci minute, Meneaufile cere din nou serverelor ce așteaptă, iar butonul MAIL poartă numărul de mesaje necitite într-o insignă. Nu se descarcă nimic: se cer doar numărătorile, câțiva octeți pe dosar. Coșul de gunoi, spamul, ciornele și mesajele trimise nu intră în calcul.

Trecerea cursorului spune ce căsuță așteaptă: totalul mai întâi, cel pe care îl poartă insigna, apoi un rând pe cont. Cu patru căsuțe, „12” nu spunea pe care s-o deschideți. O singură căsuță își păstrează rândul unic, iar contul care nu a răspuns nu are rând — zero ar spune „nu vă așteaptă nimic”, ceea ce tocmai nu se știe despre el.

F5 nu așteaptă cele cinci minute. Reîmprospătarea în poștă cere din nou serverului dosarele contului, câte mesaje necitite poartă și totalul lor: insigna, numerele dosarelor și lista se aliniază imediat. Fără asta, ele erau reținute o dată pentru totdeauna, iar doar următoarea interogare le punea la loc — reîmprospătați în fața căsuței, și nimic nu se mișca.

Cu seiful închis, paznicul tace: parolele conturilor dorm acolo, și nu unui cronometru îi revine să trezească această ușă.

Coloanele unui dosar

Subiect, expeditor, Dată, dimensiune, stare, ID. Data este cea pe care o anunță expeditorul: este cea pe care o arată toți clienții, iar sortarea se face pe server.

Alte două coloane se cer din meniul coloanelor, ascunse implicit pentru că șapte coloane încap deja prost într-un panou:

• Primit: când l-a primit serverul. Cele două date diferă de obicei cu o secundă, cu trei zile când un releu a întârziat și cu douăzeci de ani când ceasul de partea cealaltă este dereglat.
• Citit la: când l-ați citit dumneavoastră. Protocolul nu o spune — știe că un mesaj este citit, niciodată când —, deci Meneaufile este cel care o notează, în clipa în care pune marcajul. Un mesaj citit în altă parte, în webmail sau pe telefon, ajunge astfel citit și fără dată: este mai cinstit decât o dată inventată. Ea se păstrează lângă mesaje, în lu.json: pe o cheie USB, călătorește împreună cu ele.

Regăsirea parolei unui cont

Lista conturilor nu redă niciodată o parolă. Pentru a o reciti — reconfigurarea unui telefon, a altei aplicații —, copiați contul în lista NET: F6 către un panou așezat pe ea, sau glisarea. Fișa poartă numele contului, utilizatorul, adresa serverului de citire, serverul de trimitere ca comentariu și parola.

În dosarul de clasare deschis în față, și nu la rădăcina listei: acolo o căutați apoi. Mutarea nu se poate face — ar trebui scos contul din lista lui pentru a-l pune în seif, în timp ce ce se depune acolo este un duplicat al parolei; Ctrl+F6 o spune, în loc să copieze în tăcere.

Ce rămâne pe server

Eliminarea unui cont îl scoate din listă, împreună cu parola lui. Căsuța rămâne neatinsă pe server.

Setările

Roata dințată din bara de titlu deschide setările. Ele sunt organizate în secțiuni: aspect, panouri, listare, acces rapid, unelte, seif, amplasare.

Ce nu se găsește în ele

Ce se reglează lucrând: ordinea coloanelor se stabilește în „Alege coloanele”, cea a modulelor în sertarul lor, lățimea grupurilor la mânerele lor. O setare pe care o puteți face acolo unde o vedeți nu are ce căuta într-o casetă.

• Aranjarea panourilor se alege cu clic dreapta pe numărul unui panou și prin Alt+1 la Alt+0 — vedeți panourile.
• Cadența citirilor modulului PS se schimbă cu clic dreapta pe încărcarea mașinii, în josul vederii sale.
• Scoaterea suportului după o copiere se bifează în caseta copierii, când destinația este un suport amovibil.

Tema

Trei alegeri: Sistem, Deschisă, Închisă. „Sistem” urmează setarea mașinii și se schimbă odată cu ea, fără repornire.

Culoarea de accent

Șapte nuanțe, cea implicită în frunte. Întreg setul de culori se deduce din această sămânță: butoanele, chenarele, selecția, cursorul.

O listă scurtă, și nu un selector de culoare: o nuanță luată la întâmplare dă contraste neverificate — un galben aprins ca accent face textul butoanelor ilizibil. Acestea sunt destul de închise pentru a purta alb în tema deschisă și destul de vii pentru a ieși în evidență în cea închisă.

Ce nu colorează accentul

Fundalul unei liste dense rămâne alb curat în tema deschisă. Material colorează în mod normal întreaga sa paletă cu culoarea aleasă; pe sute de rânduri, acest văl colorat obosește și încurcă nuanțele tipurilor de fișiere, care, ele, poartă un sens.

Limba

Douăzeci și cinci de limbi, plus „Limba sistemului”. Interfața se schimbă fără repornire.

Lista

• Dimensiunea textului din liste: rândurile și pictogramele urmează.
• Coloanele, ordinea și lățimea lor — reglate în lista însăși și salvate pentru acest dosar, pentru listele asemănătoare sau pentru toate.

Uneltele

• Editor de text: cel pe care îl deschide F4. „Primul găsit” sau un program ales — marcajul %1 ține locul fișierului; fără el, acesta se adaugă la sfârșit.
• Procesează coada simultan: acțiunile lungi pornesc toate de îndată ce sosesc, în loc să-și aștepte rândul. Vedeți coada de așteptare.
• Mesaje pe tranșă: câte mesaje coboară o căsuță dintr-o dată, restul sosind când coborâți până jos. Vedeți MAIL.

Seiful

Cât timp rămâne seiful deschis: până la închidere sau câteva minute. După acest termen, parola principală este cerută din nou.

Amplasarea configurației

Modul portabil: configurația se află în mod normal lângă profilul utilizatorului. Un martor așezat lângă executabil o face să trăiască acolo, iar aplicația nu lasă atunci nicio urmă pe mașină — fișierele-cheie incluse, și acest manual odată cu ele.

Ce are limite

Ce are limite și de ce.

• Vizualizatorul citește șaizeci și patru de mebiocteți dintr-o bucată; dincolo de această valoare arată o fereastră din fișier, iar două limite duc la început și la sfârșit.
• Un dosar protejat trece în întregime prin memorie: peste șaizeci și patru de megaocteți, Meneaufile refuză în loc să cadă. Gestul vizează documente, nu o imagine de disc.
• Un serviciu nu se vede prin rețea: starea unui server la distanță este ceea ce gazda sa răspunde la ping, nu cea a unui serviciu.
• Un ID TeamViewer nu se poate pinga: pentru a supraveghea o mașină conectată astfel, trebuie indicată adresa ei IP.
• Un tabel nu se copiază ca un fișier: nu are octeți. Ce se obține pe un disc este un export SQL — vedeți DB.
• Un export de bază de date către o altă bază nu duce nicăieri: exportul vizează un disc. Pentru a popula o bază, se reia în ea un .sql sau se clonează.