Vizualizare și editare

F3 deschide vizualizatorul, F4 editorul sistemului.

Ce citește

Textul, Markdown, HTML, tabelele CSV, imaginile, PDF-urile, documentele Office, video și sunetul — iar restul în hexazecimal. Săgețile trec la fișierul următor fără a-l închide: asta face diferența dintre a privi un fișier și a parcurge un dosar.

Randarea proprie nu este un motor: citește titlurile, listele, tabelele, legăturile; nu cunoaște nici CSS, nici script, nici imagine. Pentru o pagină care depinde de ele, butonul „navigator” o încredințează celui al sistemului — deja instalat, și care spune adevărul. Un document Office pleacă la fel în programul său, când este instalat.

JSON și XML se reformatează când fișierul este citit în întregime: o etichetă sau o valoare pe rând, patru spații pe nivel. Un web.config sau un răspuns de API încap adesea pe un singur rând, pe care îl urmăreați cu degetul. Ce nu se poate analiza — un fișier trunchiat de fereastra de citire, un .json care nu este așa ceva — rămâne cum este: mai bine sursa decât nimic. Fișierul, el, nu este niciodată rescris: este o formatare pe ecran.

Căutare în interior

Câmpul vizualizatorului caută în fișierul afișat, numără aparițiile și merge de la una la alta. Într-un PDF, este textul extras cel care este căutat.

Un fișier care se schimbă sub ochii dumneavoastră

Un fișier text afișat se recitește singur. Meneaufile îl privește la fiecare două secunde: dacă s-a schimbat, îl recitește fără ca lectura să se miște. Așezată în JOSUL fișierului, în schimb, ea urmărește ce sosește — este un jurnal pe care îl priviți curgând.

Limitele

Vizualizatorul citește șaizeci și patru de mebiocteți dintr-o bucată; dincolo de această valoare arată o fereastră din fișier, iar două limite duc la început și la sfârșit.

Manualul Meneaufile, în română.